Monday, August 13, 2018

Lecţia 94 – Unele sfaturi privind purificarea


Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Scopul Practicilor Avansate de Yoga este de a oferi cele mai importante metode de yoga într-o modalitate uşor de utilizat pentru a începe şi menţine un program regulat de practici spirituale fără să perturbăm viaţa noastră de zi cu zi. Folosim o aboardare similară „blocurilor de construcţie”, în care fiecare dintre noi hotărăşte cȃnd să adauge fiecare nouă piesă, în funcţie de timpul şi capacitatea pe care le avem. Fiecare bloc este în sine o practică destul de simplă. Atunci cȃnd aveţi două, trei, patru sau zece practici, va continua să fie destul de simplu dacă nu v-aţi grăbit prea mult să adăugaţi componentele programului dumnavostră de practici şi aţi lăsat suficient timp pentru a vă adapta la fiecare practică nouă. Urmărim să stabilim un program de practici uşor de făcut, în timp ce continuăm să ducem un mod de viaţă normal, iar pura conştienţă beatifică şi extazul divin cresc treptat pȃnă devin experienţă noastră zilnică 24/7 (24 de ore pe zi/ 7 zile pe săptămȃnă).

Prin practicile pe care le facem dăm sistemului nostru nervos şansa de a se purifica de vechi blocaje acumulate, ce împiedică o experienţă clară a adevărului din noi, care este beatitudine, beatitudine, beatitudine!

O curăţenie generală se petrece în sistemul nostru nervos. Experienţele care apar în timpul acestei curăţenii generale cunosc o mare varietate, de la cele spectaculare la cele plictisitoare şi sumbre. Oricare sunt aceste expererienţe, curăţenia continuă atȃta timp cȃt facem practicile noastre zilnice.

Este important să facem o distincţie clară între practici şi experienţe, mai ales pentru că stimulăm energia kundalini  şi probabil avem unele experienţe extatice şi poate chiar unele viziuni extraordinare. Iată deci cȃteva lucruri pe care le puteţi face dacă aceste experienţe apar în timpul practicilor.

Dacă faceţi respiraţia spinală şi atunci cȃnd ajungeţi la al treilea ochi (la spaţiul dintre sprȃncene) la sfȃrşitul inspiraţiei vă spare ishta (idealul ales – Isus, Krishna, Moise, Mohamed, Divina Mamă, etc.), venind repede într-o caleaşcă de aur şi vă invită să urcaţi în caleaşcă pentru a merge împreună la plimbare, ce veţi face? Veţi expira cu uşurinţă, în timp ce mergeţi cu atenţia în jos pe nervul spinal. Cu alte cuvinte, favorizaţi practica pe care o faceţi. Dacă ishta merge cu caleaşca în jos pe nervul spinal în timpul expiraţiei, este grozav. Dacă nu merge, este în regulă. Nu căutăm să scăpăm de viziuni. Nici nu ne agăţăm de ele. Doar favorizăm practica pe care o facem. Dacă aceste viziuni sunt reale, vor continua pe o durată îndelungată, atȃt în timpul cȃt şi în afara practicilor. Ishta va înţelege că practicaţi şi va fi fericit/ă să vă ia la plimbare după ce terminaţi. Practicile sunt cele ce crează condiţiile pentru aceste experienţe în sistemul dumneavoastră nervos spaţios. Ţineţi minte acest lucru. Nu lăsaţi experienţele să vă distragă de la practicile care le facilitează. Dacă continuaţi în mod constant cu practicile, experienţele vor deveni tot mai extraordinare, pȃnă cȃnd la un moment dat nu vă vor mai părăsi. Veţi descoperi într-o bună zi că ishta vă acompaniază tot timpul, peste tot – cu un întreg grup de îngeri! Experienţele nu generează alte experienţe mai extraordinare. Practicile fac acest lucru.

Dacă faceţi yoni mudra kumbhaka şi simţiţi cum lumina divină vă umple, curgȃnd prin cel de-al treilea ochi, cu tot mai multă lumină, şi doriţi să continuaţi cu tot mai multe cicluri de yoni mudra kumbhaka pentru că vă simţiţi atȃt de bine, ce veţi face? Menţineţi numărul de repetiţii pentru yoni mudra kumbhaka. Poate adăugaţi încă un ciclu, dacă este atȃt de grozav. Dar ţineţi minte că este uşor de făcut excese atunci cȃnd avem experienţe atȃt de minunate. Apoi descoperim că ardem pe dinăuntru pentru cȃteva zile din cauza exceselor în practică. Sistemul nervos poate să facă faţă numai unui  anumit nivel de purificare la orice moment dat. Dacă prea multă purificare este forţată asupre nervilor înainte de a fi gata de ea, putem să ne frigem. Este ca şi cum am fi pe foc. Nu este iad, dar se poate simţi similar cu el. Este doar prea multă energie venind prea repede. Asta e tot. Folosiţi o abordare treptată a procesului de purificare şi veţi avea o călătorie mult mai plăcută, fără să riscaţi capacitatea dumneavoastră de a face practici avansate de yoga de-a lungul unei perioade îndelungate de timp. Practica cu măsură de-a lungul unei perioade îndelungate de timp este ceea ce duce la iluminare. Apoi avem toată lumina şi extazul fără să simţim focul. Focul vine atunci cȃnd facem o curăţenie generală prea repede – uneori facem prea mult praf şi totul se petrece prea repede. Nu există minuni petrecute peste noapte în acestă afacere de purificare.

În timp ce meditaţia este de obicei un proces uşor şi plăcut, permiţȃnd sistemului nervos să se liniştească în tăcerea profundă şi lăsȃnd blocajele să se dizolve într-un mod global, uneori tot pot să apară experienţe puternice. Dacă avem gȃnduri, senzaţii, extaz, nelinişte, experienţe negative, viziuni, dacă vedem lumini, ne întoarcem simplu la mantră. Nu medităm pentru a avea nici o experienţă în particular. Atunci cȃnd ne dăm seama că nu mai suntem cu mantra, ne întoarceam la ea. Nu contează ce ne-a distras de la mantră sau unde ne ducem cȃnd am fost distraşi. Dacă fiinţe celestiale vin să ne populeze viziunea internă în timpul meditaţiei şi ne dăm seama că am pierdut mantra, ce trebuie să facem? Aţi ghicit: pur şi simplu ne întoarcem la mantră. Dacă continuăm firm cu practicile simple pe care le facem vom putea să ne bucurăm de compania fiinţelor celeste oricȃnd vom dori – cȃnd mȃncam un sandviş, facem duş, mergem la plimbare, oriunde suntem ...cu excepţia perioadei de practică. Dacă le vedem în timpul practicii şi realizăm că nu mai suntem cu mantra, că nu mai facem respiraţia spinală, că am uitat de yoni mudra kumbhaka, cel mai bine este să ne întoarcem uşor la practica pe care o făceam.

Un cuvȃnt ce apare uneori cȃnd vorbim despre practici este „aşteptări”. Noi toţi avem aşteptări. Adică dorinţe. Dorinţele noastre totdeauna tȃnjesc spre mai mult, spre un lucru sau altul. Putem să ne creăm un obicei de a aştepta să avem un anumit tip de experienţe. Dacă aplicăm tehnica de cultivare a lui bhakti putem transforma energia aşteptărilor noastre, dirijȃnd-o în direcţie menţinerii unui program zilnic de practici. Dacă descoperim că aşteptăm să avem viziuni sau orice alte experienţe în timpul practicilor, le trătăm ca pe oricare trăiri sau gȃnduri ce pot apare în timpul practicilor şi ne întoarcem uşor la practicile pe care le facem.

Aceasta este calea pentru cea mai efectivă formă de purificare. Nu renunţăm la nimic cȃnd procedăm în acest fel. Dimpotrivă, avem totul de cȃştigat.

Gurul este în tine.



Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:

·        Pentru o discuţie detaliată privind favorizarea practicilor în locul experienţelor, consultaţi cartea AYP Cele opt ramuri de yoga (AYP Eight Limbs of Yoga). şi AYP Plus.

No comments:

Post a Comment