Sunday, July 29, 2018

Lecţia 91 – Yoni Mudra Kumbhaka – Purificarea celui de-al treilea ochi


Practici avansate de yoga

Lecţii principale

Autor: Yogani

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Acum pentru că toată lumea este avertizată de consecinţele stimulării directe şi a trezirii energiei kundalini, vom aborda subiectul celei mai directe stimulări a lui kundalini – kumbhaka (reţinerea respiraţiei), cu un întreg asortiment de bandhas şi mudras. Şi de ce nu? Cȃnd sunteţi gata pentru ele, nu va trebui să mergeţi să le căutaţi în altă parte. Vor fi toate aici. Pȃnă atunci am încredere în dumneavoastră că veţi fi înţelepţi şi nu veţi forţa la extrem practica.

Ne vom ocupa de kumbhaka sub auspiciile unei practici numite „yoni mudra”, ceea ce însemnă „sigiliul zeiţei”. Puteţi substitui cuvȃntul „zeiţă” cu numele oricărei divinităţi feminine care vă inspiră. Cu toţii ştim cine este ea, chiar dacă folosim diferite nume.

Înainte să începem să discutăm yoni mudra, este bine să ne amintim că aceleaşi avertismente de la începutul lecţiei despre siddhasana sint valabile şi aici. Trebuie să fiţi destul de stabilli în toate practicile pe care le faceţi şi să nu aveţi experienţe de instabilitate sau alte probleme energetice în activitatea zilnică. Veţi descoperi că multe din lucrurile pe care deja le facem acum sunt parte din varianta avansată a lui yoni mudra pe care o vom discuta mai departe. Vom combina un număr de practici într-o formă care este mai puternică decȃt simple sumă a acestor practici. Aceasta va oferi sistemului nervos posibilitatea de a evolua mai rapid spre un nivel mai inclusiv şi mai integrat de funcţionare normală promovată de curgerea purei conştienţe beatifice şi a extazului divin în noi.

Trebuie să vă avertizăm de încă un lucru: Această tehnică implică reţinerea respiraţiei, în timp ce aplicăm o uşoară presiune internă controlată cu atenţia. Nu recomandăm nimic extrem – cu siguranţă nimic mai mult decȃt ce se cere cȃnd sărim într-un bazin de înot sau de reţinerea voluntară a respiraţiei pentru un  timp scurt. Dacă aveţi o problemă cu inima, cu respiraţia, tensiune ridicată sau orice altă condiţie medicală ce poate fi exagerată de reţinerea respiraţiei, atunci va trebui fie să săriţi peste aceasta practică sau să obţineţi aprobarea doctorului înainte de a o încerca. Cu alte cuvinte, dacă ştiţi că doctorul nu v-ar da aprobarea de a vă reţine respiraţia pentru a înota sub apă într-un bazin, atunci va trebui să nu practicaţi yoni mudra kumbhaka. Trebuie să fim în siguranţă înainte de toate.

Practica de yoni mudra kumbhaka pe care o discutăm aici este optimizată astfel încȃt să stimuleze întreaga sushumna, implicȃnd simultan cȃteva practici diferite.

Vom practica yoni mudra kumbhaka la sfȃrşitul respiraţiei spinale şi înainte de meditaţie. Adică în spaţiul dintre aceste două practici deja învăţate.

Vom începem prin a sta aşezaţi aşa cum o facem în pranayama. Adică vom sta aşezaţi în varianta noastră de siddhasana. Chiar înainte de a începe yoni mudra kumbhaka, vom fi la sfȃrşitul respiraţie spinale, în care  mergem cu atenţia în sus şi în jos de-a lungul nervului spinal în timpul inspiraţiei şi al expiraţiei.

Acum pentru yoni mudra kumbhaka vom pune vȃrful degetelor arătătoare aproape de coada ochilor, pe pleoapele de jos, în timp ce ţinem ochii închişi. Apoi vom presa uşor ochii în sus şi spre centru, în direcţia  punctului dintre sprȃncene. Vom face aceasta fără să forţăm şi fără discomfort. Doar o simplă presiune uşoară spre punctul dintre sprȃncene. Dacă aveţi lunghii lungi la degetele arătătoare, va trebui să le scurtaţi pentru această parte a lui yoni mudra.

Acum, cu ochii închişi, cu uşoara presiune spre cel de-al treilea ochi, ne îndreptăm atenţia spre centrul nervului spinal în timpul inspiraţiei, de la perineu spre punctul dintre sprȃncene. Cȃnd plămȃnii sunt pline de aer şi atenţia este la vȃrful nervului spinal, la punctul dintre sprȃncene, închidem nările apăsȃndu-le uşor, de o parte şi de alta a nasului, cu cele două degete mijlocii. În acelaşi timp menţinem poziţia degetelor arătătoare care presează uşor ochii închişi spre spaţiul dintre sprȃncene. Deasemenea, în acelaşi timp, ridicăm vȃrful limbii spre cerul gurii, închizȃnd gura ca aerul să nu scape pe acolo. Acum ne ţinem respiraţia, dar nu reţinem aerul cu epiglota din gȃt, aşa cum am face-o de obicei. În schimb, permitem aerului din plămȃni să vină în sus şi să-şi extindă presiunea în interiorul nărilor şi în sinusuri. Nu este o presiune mare. E doar o uşoară presiune. Nu forţăm acest procedeu. Numai permitem firesc presiunii din plămȃnii nostri plini cu aer să meargă în sus spre nări şi sinusuri. în acelaşi timp, degetele mijlocii şi limba blochează nasul şi gura ca aerul să nu scape pe acolo.

Încearcaţi aceasta practică să vedeţi cum este. E destul de simplu, nu e aşa?

După ce facem toate acestea, ne ţinem respiraţia pentru o perioadă care ese comfortabilă pentru noi – nu prea mult, dar nici nu prea puţin. În funcţie de capacitatea pe care o avem, poate fi treizeci de secunde, un minut sau chiar mai mult. Dacă sunteţi de profesie culegător de perle, poate va fi cȃteva minute. Nu contează exact cȃt timp ne ţinem respiraţia. Ceea ce este important este să ne reţinem respiraţia pentru o durată care este comfortabilă pentru noi şi în acelaşi timp este aproape de limita capacităţii noastre. Nu atȃt de mult încȃt să forţăm această limită. Nu atȃt de mult încȃt să ne chinuim să respirăm la sfȃrşitul perioadei de reţinere a respiraţiei. Cȃnd simţim că este timpul să expirăm, luăm degetele mijlocii de la nări, dar menţinem degetele arătătoare la colţurile ochilor şi vȃrful limbii la cerul gurii. Vom reţine respiraţia numai atȃt cȃt să ne permită o expiraţie lungă şi neforţată prin nas, în timp ce atenţie va merge în jos pe nervul spinal de la punctul dintre sprȃncene pȃnă la perineu. Cȃnd expirăm nu trebuie să fim disperaţi pentru aer. Putem merge un pic mai repede decȃt în respiraţia spinală, atȃt în timpul inspiraţiei cȃt şi al expiraţiei, dar dacă suntem grăbiţi să respirăm din nou însemnă că ne-am ţinut respiraţia prea mult. Căutaţi un punct de echilibru în practică. Practica poate fi stȃngace la început, aşa cum toate practicile avansate pot fi la început. Dar va deveni uşoară destul de repede, pe măsură ce ne obişnuim cu ea. Ideea este să petrecem o perioadă de timp reţinȃndu-ne respiraţia, cu plămȃnii plini de aer. Nu trebuie să devină un gest eroic.

De acum încolo putem face trei yoni mudra kumbhaka între pranayama şi meditaţie. Deci adăugăm numai cȃteva minute în mijlocul perioadei de practică, după pranayama şi înainte de meditaţie. Yoni mudra kumbhaka implică alte practici pe lȃngă cele pe care le-am menţionat pȃnă acum. Putem adăuga alte elemente în timpul perioadei cȃnd ne reţinem respiraţia (kumbhaka) pentru a amplifica efectele positive ale acestei practici. Să trecem în revistă toate aceste elemente.

Cȃnd terminăm respiraţia spinală facem deja mulabandha şi sambhavi mudra, în timp ce suntem aşezaţi in siddhasana. Pe durata practicii de yoni mudra kumbhaka continuăm să aplicăm mulabandha. Sambhavi este modificat în yoni mudra, pentru că împingem uşor ochii spre punctul dintre sprȃncene cu degetele arătătoare. Cum degetele arătătoare fac acest lucru, nu ridicăm ochii pentru a-i centra, aşa cum  facem de obicei în sambhavi. Cu toate acestea, continuăm să încreţim uşor sprȃncenele, aducȃndu-le un pic spre centru. Deci, în yoni mudra, sambhavi este o combinaţie între ridicarea şi centrarea ochilor cu ajutorul degetelor arătătoare şi o uşoară încruntare a sprȃncenelor folosind muşchii capului. În acest timp, atenţia este îndreptată spre punctul dintre sprȃncene şi rămȃne acolo pe toată durata reţinerii respiraţiei, pȃnă cȃnd expirăm şi trasăm nervul spinal cu atenţia în jos pȃnă la perineu. Mai mult, în timp ce facem yoni mudra kumbhaka s-ar putea ca atenţie să ne fie atrasă spre spaţiul din faţă punctului dintre sprȃncene.  Este ceva normal. Pe măsură ce nervul spinal începe să manifeste conductivitate extatică, devine destul de plăcut să facem sambhavi. Împingerea uşoară a ochilor spre punctul dintre sprȃncene cu ajutorul degetelor în timp ce încruntăm uşor sprȃncenele în yoni mudra poate să umple întregul corp cu o senzaţie de plăcere, cum conductivitatea extatică se ridică în nervul spinal (E scris in Biblie: „Atunci cȃnd ochiul tău e singur, trupul tău se umple cu lumină.”). Plăcerea se amplifică firesc atunci cȃnd atenţia se îndreaptă dincolo de punctul dintre sprȃncene. Este ceva dincolo de corpul nostru ce ne cheamă spre extaz. Descoperim că sushumna se extinde mai departe şi suntem atraşi în această direcţie în mod firesc. Ce vom găsi acolo? Vom vedem noi înşine. Este un lucru bun. Dacă devenim conştienţi de acestă extindere a lui sushumna putem continua cu atenţia spre spaţiu din faţă în timp ce facem respiraţia spinală. Acest element este încurajat de practica de yoni mudra şi este numai unul dintre numeroasele beneficii ale acestei practici avansate de yoga.  

Procedeul de a aduce vȃrful limbii la cerul gurii este primul stadiu al unei alte practici avansate de yoga numite „kechari mudra.” Limba are un rol foart important în practicile noastre avansate. În situaţia de faţă dorim numai să oprim aerul pentru a nu scăpa din gură în timp ce facem yoni mudra. Aceasta poate însemna că punem vȃrful limbii în spatele dinţilor din faţă. Sau poate o punem mai în spate. Dacă ajungem cu vȃrful limbii fără să ne forţăm la punctul unde partea osoasă şi partea membranoasă a cerului gurii se întȃlnesc, este bine să lăsăm limba să stea acolo. Acesta nu înseamnă că trebuie neapărat să fie acolo. Facem ceea ce este comfortabil pentru noi la momentul de faţă. Vom discuta mai mult despre kechari în lecţiile care urmează.

Dorim să adăugăm alte două elemente la yoni mudra. Întȃi adăugăm „jalandhara bandha”, adică „lacătul bărbiei”. Această practică nu este atȃt de extremă cȃt pare după numele ei. Tot ceea ce facem după ce ne reţinem respiraţia în yoni mudra kumbhaka este să lăsăm bărbia să vină spre chest atȃt cȃt este comfortabil. În timpul inhalaţiei şi al exhalaţiei ridicăm bărbia. Aceasta este tot. Doar lăsăm capul să vină în jos spre piept în timpul reţinerii respiraţiei şi ţinem degetele la ochi şi la nas pe toată această durată. Dacă bărbia vine numai la jumătatea distanţei spre piept, este în regulă. Dacă bărbia vine pȃnă la scobitura gȃtului, atunci facem varianta completă a lui jalandhara bandha. Oricare este cazul, este în regulă. Jalandhara întinde nervul spinal de la partea de sus, de la punctul dintre sprȃncene pȃnă jos. Este uşor să simţim acestă întindere. Nu o forţăm. Dacă nervul spinal manifestă deja conductivitate extatică,  putem simţi cum întinderea ajunge pȃna la perineu. Este uimitor ce se întȃmplă. Cu jalandhara întindem sushumna de la al treilea ochi pȃnă la rădăcină (la baza coloanei). Această întindere amplifică mult efectul lui yoni mudra kumbhaka şi promovează trezirea conductivităţii extatice în nervul spinal. Mai tȃrziu vom lucra mai mult cu jalandhara, folosind o variantă dinamică ce stimulează un volum uriaş de prana spre inimă, gȃt şi cap. Jalandhara este o foarte importantă practică avansată de yoga. Cu yoni mudra introducem începutul acestei practici – doar lăsam uşor capul în jos în timp ce ne ţinem respiraţia. Apoi ridicăm capul cȃnd inhalăm şi exhalăm. Facem totul în mod simplu, menţinȃnd comfortul, fără să ne forţăm.

Celălalt element pe care în adăugăm este uddiyana. Uddiyana are deasemenea diferite variante, pe care le vom explora în lecţii viitoare. La acest stadiu vom introduce o primă variantă de bază pentru yoni mudra. Cȃnd ne reţinem respiraţia în yoni mudra, ridicăm un pic diafragma şi ne sugem puţin stomacul.  Această manevră are legătură cu mulabandha care ridică musculatura de la sfincterul anal pȃnă în sus în pelvis. Uddiyana are efecte uimitoare cȃnd este făcută în timp ce stăm aşezaţi în siddhasana. Uddiyana, ceea ce înseamnă „a zbura în sus”, este connectată cu activitatea din pelvis şi ridică totul mult mai sus. Pentru că plămȃnii sunt plini de aer în yoni mudra kumbhaka, nu vom ridica diafragma prea mult. Numai un pic.

Veţi simţi presiunea ridicȃndu-se prin corp de la uddiyana. Nu exageraţi. Dacă aţi învăţat posturi de yoga  (şi este recomandat să faceţi acest lucru), fără îndoială aţi învăţat să faceţi uddiyana stȃnd în picioare, după ce expiraţi aerul din plămȃni (vezi nota adiţională la lectia 71). Aceasta este o metodă bună să vă familiarizaţi cu uddiyana. Există alte practici care implică uddiyana şi muşchii abdominali. Vom discuta despre acestea mai tȃrziu. Pentru acum, numai ridicaţi puţin diafragma în yoni mudra. Relaxaţi-o cȃnd inspiraţi  şi expiraţi între perioadele de reţinere a respiraţiei.

Deci sunt multe lucruri de făcut în yoni mudra. Cele mai multe implică obiceiuri fizice care pot fi formate. Cu vremea, după ce trecem de stadiul în care practica pare neîndemȃnatică, toate aceste elemente vor deveni parte dintr-un reflex fizic ce se manifestă atunci cȃnd ne reţinem respiraţia. Astfel, pe masură ce conductivitatea extatică se trezeşte, aceste manevre vor fi tot mai rafinate şi integrate armonios în mişcări interne ce corespund curgerii naturale a extazului divin prin noi. Tot ceea ce am discutat aici este o introducere la un nou mod normal de funcţionare a corpului. La un stadiu avansat, toate aceste practici se vor petrece împreună, interconectate, ca micro-mişcări automate ce se petrec invizibil în corp pe măsură ce energia se mişcă în noi zi şi noapte. Toate aceste procedee fizice pe care le-am discutat acum sunt legate direct de aspectul biologic al trăirii extatice ce se trezeşte în corp. Chiar dacă sunteţi neîndemȃnatici cu aceste lucruri la început, pe măsură ce practicaţi veţi fi surprinşi cȃt de integrate, de fireşti şi uşoare aceste procedee devin. Yoni mudra kumbhaka făcută zilnic cu toate aceste mudre şi bandhe adăugate treptat ne transformă într-un echivalent extatic al unui Ferrari bine reglat. Poate că nu pare posibil acum, dar aşa se va întȃmpla. Yoni mudra kumbhaka este o practică spirituală avansată care ne pregăteşte biologia pentru a funcţiona la un nou nivel.

Începem să introduce yoni mudra kumbhaka treptat, porning încet şi simplu, cu numai trei repetiţii ale practicii între pranayama şi meditaţie, aşa cum am discutat. Cei pentru care yoni mudra kumbhaka decurge fără probleme pot adăuga mai multe repetiţii. Nu exageraţi. Kumbhaka este cea mai puternica metodă de stimulare directă a lui kundalini. Dacă trei repetiţii merg bine, poate că într-o lună veţi adăuga o a patra. După alte cȃteva luni, puteţi considera să faceţi cinci yoni mudra kumbhaka. Procedăm în acest fel, încetul cu încetul. Nu începem imediat să facem yoni mudra de cinci sau zece ori la rȃnd. O creştere foarte treptată este preferabilă, iar aceasta numai dacă yoni mudra decurge firesc şi nu avem probleme cu practica spirituală sau viaţă cotidiană.

Am discutat cum să practicăm yoni mudra kumbhaka, dar nu ce face de fapt această practică în noi.  Simplu spus, acţionează spre a deschide fiecare cale şi colţ din sistemul nostru nervos şi în acelaşi timp ridică kundalini (energia sexuală) în sus. Produce o uriaşă purificare în corp. Deasemenea cultivează mecanismele subtile legate de funcţiile biologice extatice din noi.

Multiplele unghiuri din care ne ocupăm de al treilea ochi produc un efect de purificare radicală la partea de sus a lui sushumna şi  în întregul cap. Deci, yoni mudra curăţă cel de-al treilea ochi cu siguranţă. întregul nerv spinal este întins şi  permeat de prana care se ridică din regiunea pelvisului. Siddhasana, mulabandha şi uddiyana promovează ridicarea pranei din zona de jos a corpului.

Aceasta este o perspectivă largă asupra a tot ce se petrece. Multe alte lucruri au loc din punct de vedere biologic şi în special al sistemului nervos ca rezultat al lui yoni mudra kumbhaka. E mult mai mult decȃt putem discuta în cȃteva paragrafe. Vom intra în detalii în lecţiile următoare, pe măsură ce apar diferite experienţe.

În sfȃrşit, trebuie să menţionăm că acesta este o variantă optimizată a lui yoni mudra kumbhaka, care vizează să promoveze o gamă largă de deschideri în sistemul nervos. Yoni mudra în varianta sa tradiţională foloseşte mai multe degete pentru a  închide urechile (cu degetele mari) şi gura (cu degetele inelare şi cele mici) şi mai puţine mudre şi bandhe decȃt am discutat aici. Ceea ce învăţăm acum este o practică hibridă, născută din dorinţa atingerii unei eficienţe maxime. Cȃteva minute de yoni mudra de două ori pe zi în programul de practică vor fi de mare ajutor pentru tuturor celelalte practici pe care le facem şi vor cultiva experienţa trezirii purei conştienţe beatifice şi a conductivităţii extatice în viaţa cotidiană. Acesta este motivul pentru care facem yoni mudra kumbhaka.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Pentru detalii privind yoni mudra kumbhaka, consultaţi cartea AYP Asane, mudra şi bandhe (AYP Asanas, Mudras, and Bandhas) şi AYP Plus.

No comments:

Post a Comment