Practici
avansate de yoga
Lecţii
principale
Autor: Yogani
Data primei publicări: 13
decembrie 2003
Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul
arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi
practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)
Întrebare: Îmi este dificil
să-mi închipui nervul spinal. Arată ca un nerv sau ca un tub? Ai menţionat amândouă
alternativele. Are vreo culoare, gust, senzaţie sau orice altă caracteristică
senzorială?
Răspuns: Fără să
facem efort, ne imaginăm nervul spinal ca un mic canal tubular pornind de la
perineu (localizat între anus şi sex) şi ajungând la locul dintre sprâncene. În
timpul inhalaţiei, parcurgem traseul prin centrul măduvei spinării până în
mijlocul capului, apoi ne întoarcem spre faţă - spre locul dintre sprâncene. În
timpul expiraţiei, parcurgem acelaşi traseul invers, în jos, pâna la perineu şi
continuăm la fel, mergând în sus şi apoi în jos, pe toată durata de pranayama.
Dacă ne dăm seama că nu trasăm nervul spinal în sus şi în jos în timpul sesiunii
de pranayama, ne întoarcem pur şi simplu la această procedură. Nu forţăm
imaginea mentală a nervului spinal. Detaliile vor veni de la sine.
Ce este nervul
spinal? Ce este acestă sushumna? Este ceva ce noi numai ne imaginăm pentru
totdeauna în pranayama şi aceasta e tot? Din fericire, nu este aşa. Îmaginând nervul
spinal şi trasându-l în sus şi în jos în timpul de pranayama este numai începutul.
Întâi, este ca şi cum am face o explorare a teritoriului unde am auzit că ar fi
o mină bogată de aur. Pe urmă săpăm şi în curând dăm de aur. Pe urmă,
imaginarea, trasarea mentală a acestei imagini capătă o calitate diferită.
Descoperim că suntem într-o mină de aur şi nu mai căutăm. Ştim unde este. Străluceşte
în faţa noastră. Imaginarea este suplimentată de realitatea crescândă că este aşa.
Deci imaginarea
nervului spinal este numai începutul. Trebuie să începem undeva. Pe măsură ce
trasăm acest parcurs continuu cu respiraţia, ceva începe să se întâmple. Ceva începe
să apară. Pot fi senzaţii. Pot fi culori. Pot fi sunete. Vom simţi ceva.
Continuăm practica noastră, fără să facem detururi cu senzaţiile care apar.
Toate simţirile operează in tărâmurile interioare şi le deschidem treptat spre
aceste spaţii. Cum percepem la început nervul spinal depinde de condiţia noastră
unică, de paternul nostru unic de purificare care se petrece atât în pranayama
cât şi în meditaţie. Oricât de unic este propriul nostru patern de purificare,
vom descoperi cu toţii acelaşi lucru: sushumna, nervul spinal. În acest fel ne
deschidem autostrada nostră spre infinit.
Ceea ce facem în
timpul respiraţiei spinale este simultan să găsim şi să deschidem nervul
spinal. Îl găsim deschizându-l şi pe urmă continuăm să îl deschidem. Nu va fi
simplă imaginare pentru mult timp.
În curând vom adăuga
alte elemente puternice la practica nostră de pranayama, care vor ajuta la
deschiderea mai rapidă a nervului spinal. Respiraţia şi imaginarea vor fi
ajutate mult. Atunci când minezi să găseşti aur, s-ar putea să vrei să foloseşti nişte dinamită.
Este multă dinamită valabilă. Va fi adusă la tine în curând. Atunci vei
descoperi repede ceva foarte real in timp ce mergi în sus şi în jos în respiraţia
spinală. Nervul spinal va deveni tangibil în interior, în mod palpabil.Va fi
mai puţină imaginare a lui. Vei fi în el, având experienţa dimensiunilor tale
interioare. Radianţa extatică te va găsi şi va începe să te extindă din
interior.
La un momemnt dat
vei realiza ceva care poate să-ţi aducă o consolare şi o teamă în acelaşi timp.
Vei realiza că în timp ce căutai nervul spinal, nervul spinal te căuta pe tine.
Găsind nervul spinal, nervul spinal te-a găsit pe tine. Atunci, actul de „a
face” se va schimba. Înainte, tu erai cel care căuta, sâpând tot timpul. Găsind
nervul spinal schimbă situaţia. Acum nervul spinal trezit este cel care caută,
răspândindu-se peste tot înăuntrul tău şi purificând fiecare celulă din corpul
tău. Vei deveni martorul unui proces vast şi glorios de curăţire cosmică şi vei
cădea într-un abis nesfârşit de extaz. Este o experienţă care provoacă
umillitate şi gratitudine. Acum vei fi un martor direct a ceea ce e scris de
sute de ani în scripturi şi în scrierile adevărate ale umanităţii.
Aşa se simte când
găsim nervul spinal. Este ca şi cum ne re-găsim. Pe urmă trecem la un stadiu de
abandonare a controlului propriu, acomodând procesul divin care se petrece în
noi, pentru că nu mai suntem singuri în acestă căutare. Nu am fost niciodată.
Nu ne relaxăm şi nu facem nimic. Sunt multe de făcut – sunt multe modalităţi de
a facilita această transformare. Aşa că noi continuăm cu practica noastră
zilnică şi adăugăm alte practici avansate de yoga, pe măsură ce suntem capabili
să le digerăm. Nu ne odihnim pe lauri. S-ar putea să fim plini de extaz, dar
acesta e numai un început, mult mai multe lucruri se vor întâmpla şi nu ne oprim
aici.
Gurul este în tine.
Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·
Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia
spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP SpinalBreathing Pranayama) şi AYP Plus.
No comments:
Post a Comment