Saturday, September 5, 2015

Lecţia 21 – Obiecte de meditaţie



Practici avansate de yoga

Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 1 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Care este diferenţa dintre meditaţia cu o mantra, o chakra, o icoana religioasa, o lumânare, etc.?

Răspuns: Meditaţia este o punte între atenţia asupra unui obiect şi marele dincolo pe care îl numim conştienţa extatică fără gânduri sau experienţă senzorială exterioară. Scopul este să facem aceasta călătorie în mod repetat, ca un ceas, în fiecare zi. Tehnica pe care o utilizăm este simplă, însă este delicată, bazându-se pe abilitatea naturală a minţii să devină tăcută. Alte forme de meditaţie s-ar putea să nu fie atât de simple sau naturale şi pot să ceară concentrarea asupra înţelesurilor intelectuale sau asupra unor multiple obiecte. Aceasta poate încetini tranziţia atenţiei spre universul expansiv al conştienţei extatice care sălăşluieşte în noi. Aceasta nu înseamnă ca alte forme de meditaţie nu funcţionează. Dar  în abordarea noastră, simplitatea şi eficienţa sunt criterii esenţiale. Aceasta este o metodă avansată de meditaţie pe care toata lumea o poate practica. Vom discuta meditaţia cu alte obiecte din punctul de vedere al metodei pe care o folosim aici.

Care este diferenţa dintre meditaţia făcută cu tehnica noastră folosind o mantra şi  meditaţia folosind chakre (centri de energie în corp), o icoană religioasă sau alte obiecte fizice? Din nou, este o problemă de simplitate şi eficienţă. Scopul este să ducem atenţia dincolo de procesul de gândire şi prin aceasta dincolo de experienţa senzorială exterioară. 

Mintea este procesul neurologic din noi care face legătura dintre conştienţă şi lumea exterioară. Este o legătură foarte profundă. Atenţia noastră, angajată în dinamica minţii, este mereu la un centimetru depărtare de experienţa beatitudinii divine a conştienţei pure. Când mintea este lăsată sa se odihnească, ajungem acolo – la extazul divin. 

Aşa că începem cu mintea, cea care are cea mai adânca legătură cu conştiinţa beatifică pe care o avem. Începem din afară, ca să putem merge adânc înăuntru repede şi cu uşurinţă. Dacă am începe cu un loc fizic în corp sau cu un obiect fizic, am putem la fel sa mergem adânc. Nu este nici o îndoială. Dar va fi o călătorie mai lungă, o călătorie mai complicată. Cu cât pornim mai de departe din afară când începem cu atât vom avea mai mult bagaj fizic, intelectual şi emoţional de lepădat în drumul nostru spre interior. Acesta este şi motivul pentru care nu rostim mantra în timpul meditaţiei sau nu îi acordăm atenţie înţelesului ei în timp ce medităm. Este un proces interior chiar de la început. Pentru că începem meditaţia cu un gînd, folosind un procedeu specific, depăşim obstacole exterioare care pot împiedica atenţia în procesul nostru nervos. În cele din urmă le vom dizolva în mod firesc  dinăuntru spre înafară mai degrabă decât încercând să le dizolvăm dinafară mergând spre interior, ceea ce nu este uşor de făcut. 

Începem cu un gînd, fără să ne concentrăm asupra înţelesului, doar repetând gîndul sunetului mantrei, cu uşurinţă, fără efort, la limita de a renunţa. Lăsăm mantra să meargă  în felul ei din ce in ce mai simplu în mod firesc – acesta este cel mai simplu şi cel mai eficient mod de a ne scufunda în oceanul infinit al conştienţei extatice din noi. Făcând acesta în mod repetat, ne întoarcem după douăzeci de minute plini de pace şi beatitudine, efectuând multă purificare în acest proces.

Cu timpul, distanţa dintre conştienţă şi experienţele exterioare se evaporează pe măsură ce blocajele scad încetul cu încetul. Nu a fost niciodată nici o distanţă cu adevărat! Atunci devine firesc să trăim multe nuanţe ale conştienţei beatifice în timp ce contemplăm chakre, icoane religioase, pe cei dragi nouă, peisaje minunate, scripturi şi chiar şi cărţi de fizică teoretică. Atunci când conştienţa extatică este trezită, totul este văzut prin prizma ei. Dar aceasta nu este procedeul de meditaţie. Aceasta  înseamnă că ne bucurăm de fructele meditaţiei – trăind viaţa cu o apreciere crescută pentru multele ei daruri. Trezirea acestei aprecieri ne inspiră pe toţi să continuăm mai departe cu practica noastră.

Gurul este în tine.


Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză:
·        Consultaţi lecţiile complete, cu comentariile şi adăugările autorului, publicate în două volume sub titlul  Practici avansate de yoga: Lecţii simple pentru o viaţă extatică (AYP Easy Lessons for Extatic Living). Consultaţi AYP Plus pentru lecţii extinse şi interactive pe internet, cărţile AYP, versiunile audio şi multe alte surse.
·        Pentru instrucţiuni detaliate privind meditaţia profundă, consultaţi cartea AYP Meditaţia Profundă (AYP Deep Meditation) şi AYP Plus.