Thursday, May 12, 2016

Lecţia 50 – Pranayama: Planificarea timpului pe care îl avem la dispoziţie



Practici avansate de yoga
Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 17 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Îmi place mult să fac pranayama şi meditaţia, dar timpul pe care îl am la dispoziţie este redus. Plec la serviciu dimineaţa la 7:30 şi nu mă întorc acasă pâna la 6 seara.  Pare imposibil să menţin o practică continuă. Ce mă sfătuiţi să fac?


Răspuns: Este o zicală: „Unde este voinţă, este putinţă.” Pe la începutul acestor lecţii am vorbit despre dorinţa de progres spiritual ca fiind ingredientul esenţial. Este într-adevăr elementul cheie. Putem să avem toate cunoştiinţele din lume, dar dacă nu avem voinţa de a le folosi nimic nu se va întâmpla. Ceea ce alegem să facem în fiecare zi va determina calea noastră şi rezultatele ei. Dacă ne găsim într-o situaţie în care nu putem să facem ceva în privinţa dorinţelor noastre cele mai dragi, atunci această situaţie trebuie să se schimbe mai devreme sau mai târziu. Având o dorinţă continuă, cum sunt de exemplu devotamentul şi angajamentul de a acţiona, vom găsi o cale să depăşim orice obstacol.

Cum să găsim timp să practicăm de două ori pe zi? Avem multe opţiuni. Trebuie să fim flexibili să folosim posibilităţile pe care le avem. Practica pe care o facem acum include zece minute de pranayama şi douăzeci de minute de meditaţie. Dacă adăugăm şi perioada de odihnă de la sfârşitul practicii, avem nevoie de treizeci si cinci de minute, de două ori pe zi. Dacă zilele tale de lucru sunt lungi, poate fi dificil să găseşti timpul necesar pentru practică, mai ales dimineaţa. . În acest caz  poţi să scurtezi perioada de practică. Nu este ideal să faci acest lucru, dar este mai bine decât să nu practici deloc sau să devii frantică încercând să faci multe lucruri într-un timp scurt. Este foarte important să practici de două ori pe zi – dimineaţa şi seară. Două  perioade de practică mai scurte în fiecare zi sunt preferabile unei  singure perioade lungă de practică . Poate dimineaţa esti mai presată de timp, pe când seara ai mai mult timp, dar poate eşti obosită şi nu îţi vine să faci nimic, nici măcar meditaţie.

Determină cât timp ai pentru meditaţie dimineaţa, nu contează cât de puţin, şi plănuieşte practica în funcţie de acest lucru. Poate ai douăzeci de minute sau poate ai numai cincisprezece minute. Oricât timp ai, foloseşte-l. Dacă ai douăzeci de minute, poţi să faci cinci minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te cinci minute. Dacă ai numai cincisprezece minute, fă câteva minute de pranayama, zece minute de meditaţie şi odihneşte-te câteva minute. O strategia care poate să funcţioneze pentru tine este  să practici în pat imeditat după ce te trezeşti, înainte să te dai jos din pat. În acest fel planifici să faci practica înainte de orice altceva dimineaţa şi e mai puţin probabil să o omiţi. Când te trezeşti, ridică-te şi sprijineşte-ţi spatele şi începe pranayama. Apoi fă meditaţia. Poţi astfel să faci practica înainte să sari din pat, complet energizat de pura conştienţă extatică. 

Seara poate programul este mai flexibil. Dacă eşti obosită, ştii că pranayama şi meditaţia te vor învigora. Aceasta se va fi adevărat mai ales după ce adăugăm încă câteva practici avansate de yoga. Fă-ţi un obicei din a merge la locul tău de meditaţie imediat ce ajungi acasă de la serviciu. Dacă nu ai timp înainte de cină, practică o oră sau două după cină sau chiar înainte de a merge la culcare dacă numai atunci ai timp. Nu este ideal să practici imediat înainte de culcare, dar este mai bine decât să nu practici deloc seara. Dacă poţi, dedică complet practicii treizeci si cinci de minute seara. Dar nu încerca să compensezi pentru  scurta practică de dimineaţă făcând o practică exagerat de lungă seara, mai ales la acest stadiu de început în practici avansate de yoga. S-ar putea să simţi discomfort dacă faci practici lungi dintr-odată. Mai târziu, când vei avea mai multă experienţă şi când sistemul tău nervos va fi mai purificat, vei putea să faci sesiuni mai lungi fără să simţi discomfort. La acest stadiu, în prezent, fă ce poţi să ai treizeci şi cinci de minute de practică, dimineaţa şi seară. Dacă nu ai timp, creează-ţi o practică mai scurtă pe care poţi să o faci dimineaţa şi seara. Totul depinde de tine.

În seria de întrebări şi răspunsuri privind meditaţia, am discutat modalităţi de a continua să medităm când călătorim sau când suntem în situaţii ce ne ţin departe de locul nostru de meditaţie de acasă. Aceste sugestii se aplică şi atunci când facem pranayama înainte de meditaţie. Pranayama poate fi practicată discret în orice loc public. Este la fel ca şi în cazul meditaţiei: o persoană stă aşezată şi are ochii închişi. Suntem relaxaţi când facem pranayama. Respiraţia noastră înceată şi profundă este abia observabilă pentru cei din jur. Astfel, este perfect posibil să facem întreaga practică într-un loc public. Probabil nu ne vom încrucişa picioarele într-un loc public. Este normal. Nu trăim într-o lume perfectă. 

Dar dacă conducem maşina? Mulţi dintre noi petrecem o oră sau mai mult conducând maşina spre serviciu şi apoi spre casă în fiecare zi. Este o bună bucată din timpul fiecărei zile. Putem să facem ceva folositor în acest timp? Nu cu ochii închişi, în mod sigur. Deci nu putem să facem meditaţia. Dar pranayama? Pranayama este cel mai bine facută cu ochii închişi. Cu toate acestea, putem avea unele pentru a beneficii dacă facem pranayama cu ochii deschişi, pentru că este o practică fizică. Pranayama făcută în timp ce conducem maşina este departe de o situaţie ideală, dar poate fi făcută cu unele rezultate pozitive. Ai putea să practici să respiri încet şi profund timp de zece minute atunci când conduci de la serviciu spre casă. Acordă atenţie condusului maşinii. Fii conştient că pranayama este o activitate secundară – condusul este activitatea principală. Fii relaxat în privinţa pranayamei.  Pranayama făcută cu ochii deschişi distrage mai  puţin atenţia decât a asculta radioul. Responsabilitatea ta principală este să conduci în siguranţă. Poţi să faci şi ceva pranayama în acelaşi timp, dar pranayama se petrece în fundal. 

Dacă faci pranayama în maşină, nu exagera. Când ajungi acasă, stai jos şi să meditează cel puţin zece minute pentru a semăna seminţele purei conştienţe extatice in câmpul fertilizat de pranayama. Nu vrem să lăsăm buruieni să prindă rădăcini în nervii noştrii hrăniţi de pranayama. Dacă vrem să cultivăm o transformare spirituală în noi, este sarcina noastră să facem doua sesiuni de practică în fiecare zi. Sunt multe modalităţi de a face acest lucru. Fii creativ şi întotdeauna practică în siguranţă. 

Desigur, situaţia ideală este să avem la dispoziţie tot timpul pe care îl dorim în fiecare dimineaţă şi seară. Oamenii care lucrează acasă sau sunt pensionari pot acorda practicilor avansate de yoga timpul necesar de a le cultiva pentru beneficii maxime. Pe măsură ce capătă experienţă, aceşti oameni au de asemenea posibilitatea de a creşte durata practicilor pentru a accelera şi mai mult progresul. Practicanţii avansaţi care auun serviciu normal au şi ei posibillitatea de a face practici mai lungi în vacanţe şi în weekenduri şi poate chiar şi în fiecare zi, înainte şi după lucru. Sunt multe modalităţi de a face ceea ce vrem. Vom discuta mai încolo care sunt opţiunile pe care le ai de a creşte durata practicii pe măsură ce avansezi pe această cale.

Panificarea timpului de a face practici avansate de yoga este un subiect important de reflecţie, atât pentru a stabili un program regulat de practică de două ori pe zi de la început cât şi pentru a creşte durata practicii pe măsură ce ajungem la stadii mai avansate ale transformării spirituale. Fii conştient de timpul pe care îl ai la dispoziţie în această viaţă şi foloseşte-l cât mai bine. 


Gurul este în tine. 

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză: 

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind respiraţia spinală, consultaţi cartea AYP Respiraţia Spinală Pranayama (AYP Spinal Breathing Pranayama) şi AYP Plus.

·        Pentru instrucţiuni detaliate privind plănuirea timpului şi auto-regulare, consultaţi cartea AYP Cele opt membre ale yogăi  (AYP Eight Limbs of Yoga) şi AYP Plus.

No comments:

Post a Comment