Thursday, September 10, 2015

Lecția 28 – Voi deveni timid și docil?



Practici avansate de yoga

Lecţii principale

Autor: Yogani
Data primei publicări: 3 decembrie 2003

Notă pentru vizitatorii noi: Se recomandă să citiţi de la începutul arhivei, deoarece lecţiile anterioare sunt necesare pentru a înţelege şi practica această lecţie. Încarcă prima pagină (Lecţia 10: De ce această discuţie?)

Întrebare: Subalternii mei îmi spun că sunt mai puțin morocănos. Nu sunt sigur că acesta e un lucru bun. O să devin un timid docil din cauza meditației?

Răspuns: Probabil că nu. Vei deveni mai puternic prin meditație, ceea ce înseamnă că vei deveni ceea ce ești în profunzimea ființei tale. În același timp, te vei angaja din ce în ce mai puțin în moduri de comportament tensionate și dăunătore. Vei fi mai puțin morocănos, dar vei deveni mai hotărât, intr-un mod calm, în privința lucrurilor care sunt importante pentru tine. Oamenii deja au observat ceva. Acesta este un lucru bun. Vei fi într-o poziție mult mai bună să îți motivezi subalternii pentru că vei acționa dintr-o poziție de putere interioară, iar nu dintr-o stare de furie și tensiune.


Desigur, unii cred că tensiunea este necesară pentru a motiva oamenii, în special în afaceri. „Frica este motivul suprem” se spune. Frica este un motiv. Dar este utilă numai dacă impulsionează oamenii să se străduiască spre o realizare mai completă a adevărului interior, care include depașirea fricii. Dacă frica nu ne motivează să aflăm adevărul, atunci este numai o măcinare, o roată  perpetuă a mizerie. Nimeni nu vrea cu adevărat să fie pe acea roată, nici măcar cei care o învârt, rostogolind-o asupra celorlalți. Până acum, poate nu părea să existe o alternativă. Dar o alternativă există și lucrurile se pot schimba. Scufundă-te în interiorul tău în fiecare zi cu practica meditației și te vei da jos de pe acea roată și îi vei ajuta și pe alții să se dea jos. Vei vedea că afacerile și tot restul în viață aduc mai multă împlinire atunci când morocăneala se destramă. Morocăneala se destramă pe măsură ce pura conștiință extatică se ridică. Nu este nici o limită pentru ceea ce poți să realizezi atunci.

Gurul este în tine.

Notă pentru cunoscătorii de limbă engleză: 

·        Consultaţi lecţiile complete, cu comentariile şi adăugările autorului, publicate în două volume sub titlul  Practici avansate de yoga: Lecţii simple pentru o viaţă extatică (AYP Easy Lessons for Extatic Living). Consultaţi AYP Plus pentru lecţii extinse şi interactive pe internet, cărţile AYP, versiunile audio şi multe alte surse.